Un accident feroviar s-a produs marți, în jurul orei 12:40, în localitatea Urseni, fiind implicat un automotor și o autoutilitară.
Potrivit ISU Timiș, la fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o autosanitară SMURD și 11 pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara.
În automotor se aflau aproximativ 20 de călători, care au părăsit locul accidentului până la sosirea echipajelor de intervenție. În autoutilitară se afla doar șoferul, acesta fiind evaluat medical la fața locului.
Din primele informații, conducătorul auto nu prezintă traumatisme în urma impactului.
