Vila Imperială din Buziaș, construită în 1875 pentru Coroana austriacă și utilizată ulterior ca sanatoriu și casă sindicală, va fi repusă în circuitul turistic și cultural. Proiectul prevede consolidarea și renovarea imobilului, realizarea unei mansarde și construirea unui nou corp pentru viitorul bazin acoperit.
Imobilul va funcționa ca pensiune modernă, cu restaurante, săli de agrement și bază de tratament, oferind turiștilor servicii de cazare și tratamente balneoclimaterice pentru diverse afecțiuni, precum cele cardiovasculare, reumatismale sau neurologice. Parcarea și zonele de relaxare din parc vor completa oferta pentru vizitatori.
Proiectul este implementat de Constructim Imobiliare prin Programul Regional Vest 2021–2027, în cadrul priorității de creștere durabilă și competitivitate a IMM-urilor.

