Timișoara: firma PSD-istă de gunoaie Supercom amendată de Garda de Mediu – cetățenii au reclamat pentru mirosul insuportabil de la Stația de Sortare Deșeuri Municipale

În perioada 17 iunie – 10 septembrie 2025, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au efectuat trei controale inopinate la Stația de Sortare Deșeuri Municipale din Timișoara, administrată de Supercom S.R.L., ca urmare a sesizărilor cetățenilor privind disconfortul olfactiv din zonă.

Verificările au confirmat sesizările, iar operatorul a fost sancționat contravențional cu trei sancțiuni, inclusiv două amenzi în valoare totală de 120.000 de lei, conform O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru reducerea mirosurilor neplăcute și îmbunătățirea condițiilor de operare.

Ca urmare a aparițiilor recente în presă, GNM Timiș a demarat un nou control inopinat pentru a verifica respectarea măsurilor dispuse anterior. Rezultatele vor fi comunicate public după finalizarea verificărilor.

Garda Națională de Mediu va continua monitorizarea modului în care operatorii respectă legislația de mediu, pentru a asigura un impact minim asupra populației și mediului înconjurător.

Horticultura S.A. face angajări

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole