Timișoara: scandal în Consiliul Local – timișorenii plătesc prețuri mai mari la gunoi pentru că primarii lui Alfred Simonis și Marilen Pirtea din județ nu măresc prețurile de frica pierderii voturilor

Consiliul Local Timișoara a votat marți, 28 octombrie, la solicitarea ADID Timiș, aprobarea calculului componentelor de facturare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare din Zona 1 de colectare.

Măsura vine și ca urma a faptului că timișorenii plătesc prețuri mai mari la gunoi pentru că primarii PSD și PNL din județ care îi susțin pe Alfred Simonis și Marilen Pirtea nu măresc prețurile de frica pierderii voturilor.

Aceasta zonă include municipiul Timișoara, nouă comune periurbane (Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Orțișoara, Remetea Mare, Șag și Sânmihaiu Roman) și multiple localități rurale din județul Timiș.

Conform documentelor oficiale,  tarifele pentru colectarea și transportul deșeurilor au fost ajustate ca urmare a creșterii cantităților de deșeuri ce vor fi transportate pentru tratare și depozitare, respectiv la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela. Ajustările se bazează pe prevederile Ordinului ANRSC nr. 640/2022, care impune calcularea tarifelor în funcție de cantitățile generate și densitatea deșeurilor.

Impact estimat pentru populația urbană:

– Deșeuri reziduale: 13,92 lei/persoană/lună (fără TVA), +0,34 lei față de iunie 2025.

– Deșeuri reciclabile: 6,58 lei/persoană/lună (fără TVA), +0,62 lei.

– Total rezidual + reciclabil: 20,50 lei/persoană/lună, +0,96 lei.

În cazul transportului către Depozitul de Deșeuri Arad, tarifele pentru populație ar putea scădea ușor, cu aproximativ 0,22 lei/persoană/lună, comparativ cu DDN Ghizela.

Impact estimat pentru persoanele juridice:

– Deșeuri reziduale: 267,08 lei/mc, +13,16 lei/mc față de iunie 2025.

– Deșeuri reciclabile: 51,99 lei/mc, +3,59 lei/mc.

Tarifele pentru depozitarea la Arad ar urma să fie ușor mai mici: 261,92 lei/mc pentru deșeuri reziduale și 51,61 lei/mc pentru reciclabile.

Primele comentarii în plenul CLT au avut de la consilierul local USR, Odiviu Merean.

De ce cei din Timișoara plătesc de 3 ori față de cei din județ. De exemplu, cei din zona periurbană. Prețul în Timișoara este peste 20 de lei, în zona periurbană este undeva la 7 lei. Și nu găsesc nicio rațiune pentru care să existe o asemenea diferență în defavoarea Timișoarei, ci practic, cetățenii Timișoarei să subvenționeze prețul gunoiului pentru cei din zona periurbană”, a spus consilierul local USR, Odiviu Merean.

Comentarii a avut și viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, și cerut o informare de la ADID Timiș pentru a vedea prețurile practicate în județ, care a anunțat că nu votează proiectul de hotărâre.

Să cerem, în mod oficial, de la ADID-ul de deșeuri să ne facă o informare cu privire la prețurile care sunt practicate pentru activități în toate zonele din județ, să vedem cât plătim noi în Timișoara, cât transferăm în alte județe și, de asemenea, să ne facă ADID-ul o informare cu privire la gradul de colectare a taxelor și a costurilor de colectare. Sunt foarte curios cât de mult se plătesc deșeurile și gunoaiele în interiorul județului. Nu de alta, dar știm cu toții din spațiu public că, de fapt, Timișoara subvenționează întregul județ în ceea ce privește colectarea, că există probleme foarte mari în special în zona rurală, unde mai mult de jumătate din cetățeni care nu-și plătesc gunoiul, primarii nu doresc să le impună plata gunoiului ca să nu piardă voturi. Practic, timișorenii subvenționează colectarea gunoiului întregului Județ Timiș. Și aș dori să cerem de la ADID-ul de deșeuri o situație clară, care s-o prezinte Consiliul Local Timișoara, cu sumele care sunt practicate ca tarife pentru aceleași activități pe fiecare zonă, cu diferențele pentru aceste sume, pentru că domnul consilier Merean are dreptate. Dacă la Dumbrăvița, unde cred că nu găsim o casă sub 200.000 de euro, prețul este de trei ori mai mic decât la Timișoara, cu Dumbrăvița, dar poate să fie Moșnița, Giroc sau oricare altă localitate, trebuie să există o motivație pentru ce sau de ce cetățenii Timișoarei plătesc de trei ori mai mult aceste servicii? De fapt, acesta este modul în care noi subvenționăm din Timișoara colectarea deșeului din întregul județ timp. Măcar să știm exact care este situația”, a spus Ruben Lațcău.

Răspunsul a fost dat de consilierul local PNL, Lorenzo Barabaș, întâmplător director în cadrul ADID Timiș.

Județul Timiș este împărțit în cinci, avem mai multe contracte, nu există doar un contract. Deci nu are legătură contractul de la Beba Veche, cu cel de pe Timișoara. Deci nu are legătură. Acolo sunt situații de urgență, sunt alți contractori decât pe Timișoara. Pe Timișoara este un colector care este RETIM, în altă parte este altul colectorul”, a spus Lorenzo Barabaș.

Până la urmă s-a aflat că Proiectul trebuia să fie votat în termen de 30 de zile, altfel ar fi intrat automat în vigoare, termen care a trecut și deci proiectul nu mai trebuia nici măcar să fie pe ordinea de zi. Însă, consilierii locali au acordat un vot inutil pe un proiect Fantomă, care a căzut la vot, dar noile tarife oricum au intrat în vigoare.

Noile tarife vin ca urmare a scandalului RETIM provocat de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole