Timișoara: proiectul “Magistrala Verde“ prinde contur – un nou coridor de mobilitate între centrul și sudul orașului – prevede 3 segmente și costă aproape 200 de milioane de lei

Primăria Timișoara propune un proiect amplu de modernizare a infrastructurii urbane: „Coridor de mobilitate – Magistrala Verde”, care va conecta Bulevardul 16 Decembrie 1989 de Calea Șagului. Proiectul are o valoare totală estimată la peste 195 milioane lei, cu o durată de realizare de 36 de luni, dintre care 30 de luni sunt dedicate execuției lucrărilor.

Potrivit raportului de specialitate, investiția are ca scop dezvoltarea unui coridor multimodal verde și inteligent, menit să îmbunătățească calitatea vieții, să reducă poluarea și să încurajeze mobilitatea sustenabilă. Documentația tehnico-economică, faza SF cu elemente de DALI, a fost realizată de F.I.P. Consulting SRL, în baza unui contract în valoare de 986.990 lei fără TVA.

Traseul și structura proiectului

„Magistrala Verde” va acoperi un traseu de aproximativ 2,5 kilometri, pe domeniul public al municipiului, și este împărțită în trei segmente principale:

Segmentul I – Piața Alexandru Mocioni – Piața Iuliu Maniu
Pe acest tronson, de-a lungul Bulevardului 16 Decembrie 1989, se vor amenaja:

– trotuare late între 2,7 și 3,4 metri;

– aliniamente de spații verzi de 2 metri;

– piste de biciclete unidirecționale pe ambele sensuri (1,5 m lățime + 0,5 m spațiu de siguranță);

– două benzi pentru transportul public (3,5 m fiecare);

– două benzi pentru trafic auto (3,0 m fiecare).
Intersecția din Piața Iuliu Maniu va fi complet semaforizată, cu benzi dedicate virajelor, treceri protejate pentru pietoni și trasee continue pentru bicicliști, într-un concept adaptat traficului intens din zonă.

Segmentul II – Piața Iuliu Maniu – intersecția cu strada Ciprian Porumbescu
Aici sunt prevăzute:

– trotuare cu lățimi între 1,9 și 2,1 metri;

– pistă bidirecțională pentru bicicliști de 3 metri, amplasată pe o singură parte;

– două benzi pentru transportul public și trei benzi pentru trafic auto;

– locuri de parcare paralele cu bordura (2,5 m lățime).
Intersecția Ciprian Porumbescu – Glad va fi reconfigurată pentru o circulație fluentă, cu patru benzi rutiere și zone verzi care separă fluxurile pietonale și velo.

Segmentul III – intersecția Bd. Liviu Rebreanu – Shopping City Timișoara
Ultima porțiune va include:

– patru benzi auto (3,0 m fiecare);

– două benzi dedicate transportului public (3,5 m fiecare);

– piste unidirecționale pentru bicicliști (1,5 m fiecare) pe ambele sensuri;

– trotuare largi, de 3 metri, cu alveole pentru odihnă și aliniamente verzi de minimum 2 metri.
Pe lângă infrastructura de transport, proiectul prevede instalarea de mobilier urban modern, iluminat public eficient și zone de relaxare umbrite.

Finanțare și obiective

Sursa de finanțare a proiectului este bugetul local al Municipiului Timișoara, iar documentația a fost avizată de Comisia Tehnico-Economică la data de 8 septembrie 2025.

„Magistrala Verde” este parte integrantă a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Polului de Creștere Timișoara (SIDU 2021–2027), care urmărește transformarea orașului într-un pol de mobilitate sustenabilă, cu emisii reduse de carbon și infrastructură adaptată transportului public și alternativ.

Proiectul, care va fi suspus aprobării în Consiliul Local pe 28 octombrie, are o importanță social-economică majoră, urmând să crească siguranța în trafic, să reducă poluarea și să sporească atractivitatea zonelor adiacente prin regenerare urbană și acces îmbunătățit la spațiile publice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole