Timișoara: orașul găzduiește Cities of Tomorrow 2025 – conferința orașelor viitorului – participanții vor explora planificarea urbană inovatoare, tehnologii smart, IoT, analiza datelor și infrastructură inteligentă

Timișoara devine, între 23 și 24 octombrie, centrul inovației urbane, găzduind conferința Cities of Tomorrow 2025.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 13-a ediție și organizat de AHK România împreună cu Primăria Municipiului Timișoara și Visit Timișoara, reunește autorități publice, mediul de afaceri și societatea civilă pentru a discuta despre dezvoltarea durabilă și competitivitatea orașelor.

Tema ediției din acest an este „Liveable cities: People, Skills & Innovation” și se concentrează pe colaborarea dintre cei trei piloni: administrație, afaceri și societate civilă. Participanții vor explora planificarea urbană inovatoare, tehnologii smart, IoT, analiza datelor și infrastructură inteligentă pentru eficientizarea consumului de energie, gestionarea deșeurilor și optimizarea transportului.

Conferința de pe 23 octombrie, care va avea loc la Cinema Studio, va fi deschisă de primarul Dominic Fritz și va include prezentări ale experților în urbanism, dezbateri pe teme precum „Smart Urbanism – Cities for People” și „Smart Investments, Smarter Cities”, precum și premierea câștigătorilor concursului anual de proiecte. Printre speakeri se numără Christian Nußmüller (Graz, Austria), Prof. Vicente Carabias-Hütter (Winterthur, Elveția) și Bettina Distel (Institutul German pentru Cercetare în Construcții).

Pe 24 octombrie, participanții vor face vizite la companii și proiecte urbane, explorând digitalizarea orașului, regenerarea urbană, investițiile inteligente, turismul, dezvoltarea forței de muncă și infrastructura durabilă, dar și patrimoniul arhitectural și viața culturală a Timișoarei.

Cities of Tomorrow este evenimentul anual de referință al AHK România pentru dezvoltarea urbană și regională, reunind primării, companii românești și străine, firme de utilități și infrastructură, agenții de dezvoltare, consilii municipale și județene, firme de urbanism și arhitectură, sectorul imobiliar și bancar, camere de comerț, clustere industriale și ONG-uri.

Directorul STPT îi bate obrazul consilierei locale Pro România, Roxana Iliescu: dezinformările și atacurile publice nejustificate nu fac decât să slăbească societatea a cărui acționar sunteți I Societatea de Transport Public are datorii la privați de peste 18 milioane de lei – alte 86 de milioane sunt datorii către ANAF

Societatea de Transport Public Timișoara are datorii la privați de peste 18 milioane de lei, iar la ANAF de peste 86 de milioane de lei. Dezvăluirea apare într-un document oficial…

Recomandările noastre