Scene violente într-o școală din județul Arad, unde o elevă de 14 ani și-a bătut crunt o colegă de 12 ani chiar în curtea unității de învățământ. Incidentul s-a petrecut pe 1 octombrie, în jurul orei 07:45, la Școala Gimnazială din Pilu.
Potrivit procurorilor, conflictul ar fi izbucnit pe fondul unei discuții aprinse între cele două, iar minora de 14 ani a lovit-o repetat pe colega sa cu pumnii în cap și a tras-o de păr, până când aceasta și-a pierdut cunoștința.
Victima a fost transportată la spital, iar medicii legiști au stabilit că are nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au dispus măsura controlului judiciar pentru 45 de zile față de agresoare, cercetată pentru lovire sau alte violențe.
Anchetatorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
Potrivit presei locale, scandalul ar fi pornit din cauza unui băiat.
