Aproape două secole de istorie se sting încet la Clopodia, comuna Jamu Mare, unde Conacul Petala, cândva o impunătoare reședință nobiliară, a ajuns o ruină.
Abandonat de foștii proprietari și neglijat de autorități, monumentul riscă să dispară definitiv.
Consiliul Județean Timiș anunță că va interveni pentru salvarea conacului, după modelul restaurării Conacului Mocioni din Foeni.

Conform președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, autoritățile județene își propun să redea clădirea comunității și patrimoniului cultural timișean, iar până la începerea lucrărilor de restaurare, imobilul este pus în siguranță pentru a evita degradările suplimentare.
“Conacul poartă pe umeri aproape 200 de ani de istorie, o reședință nobiliară pe care vrem să o salvăm. La Clopodia, comuna Jamu Mare, avem ce a mai rămas din Conacul Petala după ce a fost lăsat pradă degradării de foștii proprietari și de autorități. Construcția a adăpostit dea lungul timpului o școală, un depozit, o tabără pentru elevi. Așa cum s-a întâmplat și cu cel de la Foeni care a aparținut familiei Mocioni conac pe care l-am preluat și i-am redat strălucirea, așa vom face și aici, îl vom restaura și îl vom reda comunității. Până la demararea lucrărilor, facem intervenții de punere în siguranță pentru a nu se distruge și mai mult. Asta facem cu ajutorul voluntarilor de la Ambulanța pentru Monumente cu care colaborăm la Consiliul Județean“, a spus Alfred Simonis într-o vizită la fața locului.
Obiectivul final este restaurarea completă a Conacului Petala și includerea acestuia în circuitele turistice ale județului Timiș.
“Se poate reface de la jumătate în dreapta, restul trebuie dat jos tot ce e lemn și la partea de zidărie de la ușă în stânga. În dreapta în anii 70 s-au mai făcut o serie e lucrări și vedem copacii prin clădire și trebuie închis tot până șa țiglă. O să punem un acoperiș dintr-o apă“, a spus reprezentantul Ambulanța pentru Monumente.

