Timișoara: mașini de zeci de mii de euro, șoferi cu educație zero – bolizii ocupă locurile persoanelor cu dizabilități și familiilor cu copii

Poliția Locală Timișoara trage un semnal de alarmă: tot mai mulți șoferi aleg să ocupe abuziv locurile de parcare special amenajate pentru persoanele cu dizabilități sau pentru părinții cu copii mici.

Potrivit legii, aceste fapte se sancționează dur – cu amenzi cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei, la care se adaugă și ridicarea autovehiculului.

În primele luni ale acestui an, polițiștii locali au aplicat 374 de sancțiuni, însumând 953.335 de lei. Cele mai multe cazuri au fost descoperite în parcările supermarketurilor și în zone precum Str. Nicolae Andreescu, Bdul General Ion Dragalina, Splaiul Nistrului, Calea Șagului, Piața Consiliul Europei, Calea Aradului și multe altele.

Mai grav, unii șoferi încearcă să păcălească legea folosind ecusoane false, descărcate de pe internet, pentru a ocupa locurile rezervate.

Poliția Locală anunță că verificările și sancțiunile vor continua, iar șoferii prinși riscă nu doar amenzi uriașe, ci și confiscarea ecusoanelor false.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole