Administrația Bazinală de Apă Banat continuă lucrările de protecție împotriva inundațiilor pentru comunitățile situate în aval de municipiul Lugoj.
În prezent, se intervine în localitatea Jabăr, unde se aplică soluția tehnică de consolidare a malurilor cu prism de anrocamente, metodă recunoscută pentru durabilitate și rezistență în timp.
Până acum a fost finalizat tronsonul de 350 de metri situat aval de Podul de Fier Jabăr, pe malul stâng. Următoarea etapă vizează consolidarea a 400 de metri de mal drept.
Această soluție tehnică aduce mai multe beneficii:
- rezistență ridicată la eroziune
- durată mare de exploatare, cu întreținere minimă
- integrare naturală în peisaj și protecție pe termen lung
Lucrările fac parte din proiectul „Consolidare și reprofilare râu Timiș pe sectorul Lugoj – frontieră Serbia, județul Timiș” și au ca termen de finalizare luna martie 2026.
