Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au destructurat o rețea periculoasă de traficanți de droguri de mare risc. În vizor au ajuns patru bărbați și o femeie, cu vârste între 24 și 51 de ani, acuzați că, în perioada ianuarie – august 2025, au vândut cocaină în județul Arad, cu prețuri între 450 și 2.000 de lei doza.
Printre suspecți se află și un cetățean italian de 40 de ani, acuzat nu doar de trafic de droguri, ci și că a condus pe drumurile publice, între aprilie și iulie, deși avea permisul suspendat.
Pe 11 august, anchetatorii au descins în forță la 26 de adrese, ridicând aproximativ 110 grame de cocaină, cantități de canabis, substanțe cristaline, cântare electronice, grindere, obiecte cu urme de droguri, bani în lei și euro, țigări de contrabandă și alte probe.
Cinci persoane au fost reținute, iar a doua zi judecătorul a decis arestarea preventivă a bărbaților și arestul la domiciliu pentru femeie, pe 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de polițiștii I.P.J. Arad și de jandarmii din Timișoara.
Autoritățile reamintesc că toți suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o sentință definitivă.
