VEST: persoane date dispărute în zona montană Poiana Pelegii – sunt căutați doi adulți și doi copii de 8 și 3 ani

Joi, în jurul orei 15:10, o femeie din municipiul București, a sesizat, prin apel la numărul unic de urgență 112, faptul că nu mai poate lua legătura cu fiul său, în vârstă de 45 de ani, din București, respectiv cu nora sa, în vârstă de 39 de ani, care s-ar afla împreună cu cei doi copii minori ai lor, de 8 și 3 ani.

Potrivit informațiilor transmise, aceștia s-ar fi deplasat, începând cu data de 29 iulie 2025, în zona montană Poiana Pelegii (Parcul Național Retezat) fără a mai putea fi contactați de familie. Ca urmare a sesizării, au fost constituite de urgență echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști și voluntari, care s-au deplasat în zonă. În cadrul acțiunii, a fost identificat autoturismul cu care familia s-ar fi deplasat, parcat în apropierea unui traseu montan din zona Poiana Pelegii. Până la acest moment, persoanele nu au fost identificate, iar activitățile de căutare sunt în plină desfășurare, în condiții dificile din cauza terenului accidentat și a zonei izolate. Precizăm că nu avem acordul de mediatizare a identității persoanelor implicate în această situație“, a transmis Poliția Hunedoara.

Vom reveni cu informații, pe măsură ce evoluția cazului o va permite.

Foto: arhiva

Recomandările noastre

Cele mai citite articole