Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță măsuri speciale de mobilitate cu ocazia evenimentului Forța ZU, ce va avea loc vineri, 26 iulie 2025, în parcarea Aeroportului Internațional Timișoara.
Pentru a facilita accesul miilor de participanți așteptați, transportul public va fi extins și adaptat cerințelor acestui eveniment de amploare.
Linia Expres 4 (E4) – curse suplimentare până după miezul nopții
STPT va suplimenta traseul Expres 4 cu două trenuri dedicate:
- Primul tren va circula între ora 15:00 și 01:00, acoperind întregul program al evenimentului;
- Al doilea tren va opera între ora 15:00 și 19:00, pentru fluxul crescut de sosiri înainte de începerea show-ului.
Linie specială E4C – transfer direct din parcarea Dura
Pentru participanții care aleg să își lase mașina în parcarea special amenajată din zona Dura, STPT introduce un autobuz electric suplimentar, pe traseul E4C, care va asigura transferul până la Aeroport:
- Autobuzul E4C va circula în intervalul 15:00 – 01:00, cu plecări frecvente.
Puncte de plecare și retur
- Plecarea către Forța ZU se face din zona Bastion, prin liniile E4 și E4B;
- Întoarcerea de la eveniment este asigurată din stația Aeroport, cu liniile E4, E4B și E4C, inclusiv noaptea târziu, pentru a facilita dispersarea publicului în siguranță.
Modalități rapide de plată pentru bilete
Pentru a evita cozile și a eficientiza accesul la transport, participanții pot achita titlurile de călătorie prin mai multe opțiuni moderne:
- card bancar contactless direct în mijloacele de transport;
- SMS la numărul 7442;
- aplicațiile mobile 24pay și mobilPay;
- punctele de vânzare STPT;
- portofelul electronic încărcat pe card contactless;
- platforma online eTicket.
