VIDEO. Timiș: o mașină a luat foc pe autostrada A1 pe sensul de mers dinspre Timișoara spre Lugoj

O mașină a luat foc pe autostrada A1 în județul Timiș.

Incidentul s-a produs pe sensul de mers dinspre Timișoara spre Lugoj, în zona localității Șanovița.

Traficul în zonă a fost îngreunat și se circulă doar pe banda a doua până în jurul orei 21:00.

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, pompierii au intervenit, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat pe autostrada A1, în apropiere delocalitatea Iosifălău. Ajunşi la faţa locului, pompierii au precizat că şoferul nu se afla la faţa locului.

La sosirea echipajelor de Pompieri nu a existat nicio persoană la faţa locului”, a precizat ISU Timiş.

Cel mai probabil, ceilalţi participanţi la trafic au sunat la numărul de urgenţă 112, după ce au observat incendiul.

În zona în care a avut loc incendiul, la aproximatv un kilometru distanţă, cinci maşini s-au tamponat.

În apropierea autoturismului cuprins de un incendiu pe autostrada A1 (…) au fost implicate 5 autoturisme care s-au tamponat. Se circulă pe banda de urgenţă până în jurul orei 23, estimativ”, a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara

Pompierii vor stabili şi cauza producerii incendiului, însă, cel mai probabil că a fost vorba de un scurtcircuit electric.

Sursa video: raul alexandru/infotrafictimisoara

Recomandările noastre

Cele mai citite articole