VEST: grav accident rutier pe DN6 între Mehadia și Cornea – au fost implicate două TIR-uri și două mașini

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 6 Orșova-Caransebeș, la kilometrul 401, între localitățile Mehadia și Cornea, județul Caraș-Severin, a avut loc un accident rutier, la ora 19:15, în care au fost implicate două autotrenuri înmatriculate în Turcia și două autoturisme. În urma coliziunii, un autotren s-a răsturnat, o persoană suferind leziuni.

Miercuri seară, pe DN 6, între localitățile Cornea și Mehadia, la km 401, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două ansambluri de vehicule și două autoturisme. În urma accidentului 3 persoane au fost transportate la spital, conștiente. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilometru rezultând că nu se aflau sub influența alcoolului. Traficul rutier se desfășoară deviat pe DJ 608, pentru autoturisme și autoutilitare“, a transmis Poliția Caraș-Severin.

Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Recomandările noastre