Polițiștii locali din Timișoara au desfășurat miercuri, în urma solicitării Direcției pentru Agricultură Timiș, o acțiune la care au participat și reprezentanți ai instituției menționate, în Piața Mehala 2, ca urmare a suspiciunilor lucrătorilor Direcției că în piața respectivă există persoane care folosesc certificate false pentru a comercializa produse agricole.
“În urma verificărilor efectuate s-a constatat că informațiile despre astfel de fapte sunt reale, fiind depistate trei persoane din Buzău, care dețineau atestate de producători în Ialomița, dar care, din verificările efectuate de reprezentanții Direcției pentru Agricultură Timiș, nu mai erau valabile. În cadrul acțiunii, reprezentanții DA Timiș au aplicat, în cazul a doi comercianți, două sancțiuni în valoare de 30.000 de lei, iar polițiștii locali o sancțiune de 15.000 de lei, toate conform Legii 145/2014 pentru desfășurarea de activități de valorificare a produselor agricole fără a deține documente valabile care să ateste calitatea de producător. Totodată, polițiștii locali au mai aplicat patru sancțiuni în valoare de 1900 lei pentru neavizarea documentelor și neafișarea prețurilor. De menționat că unul dintre cei sancționați cu 15.000 de lei a mai primit o sancțiune în urmă cu o săptămână de la polițiștii locali fiind depistat vânzând produse pe care nu le avea trecute în documente și proveneau din alte țări. În urma acțiunii s-a dispus retragerea din perimetrul pieței agro-alimentare a persoanelor respective pentru a nu mai desfășura activități de comerț. De asemenea, Direcția pentru Agricultură Timiș a notificat Societatea Piețe SA să nu le mai închirieze locuri în Piața Mehala 2, deoarece și-au pierdut calitatea de producători. În acest caz urmează să se efectueze demersuri către organele abilitatea în vederea continuării verificărilor pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals și uz de fals“, a menționat Poliția Locală Timișoara.