Luni, pompierii Detașamentului Hunedoara au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autospecială pentru colectarea deșeurilor, aflată în garajul de pe platforma operatorului economic din Peștișu Mare.
“Pentru misiune au fost alocate imediat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Până la sosirea echipajelor operative, angajații societății comerciale au acționat cu mijloace proprii pentru limitarea focului care se manifesta la deșeurile din bena autospecialei. Ajunși la fața locului, pompierii au stins incendiul, fără a fi înregistrate pagube ale vehiculului sau persoane care să necesite asistență medicală“, a transmis ISU Hunedoara.
Cauza probabilă de producere a incendiului urmează să fie stabilită.