VIDEO. O pisică a fost salvată după ce a căzut de la 4 metri într-un canal – a fost fugărită de un câine și s-a strecurat pe lângă capacul ce acoperea canalul

O pisică a fost salvată la finalul săptămânii trecute, de pompierii Detașamentului Petroșani, după ce a căzut într-un canal de pe strada Carpați, din municipiu.

Stăpâna a sunat la 112, imediat după ce a aflat de la vecini că pisicuța a fost fugărită de un câine și neavând altă soluție, s-a strecurat pe lângă capacul ce acoperea canalul, căzând circa 4 metri, până pe fundul acestuia. Unul dintre colegii noștri a coborât numaidecât după felină și așa cum se așteptau toți cei prezenți acolo, a scos-o la suprafață în cel mai scurt timp și a redat-o familiei“, a transmis ISU Hunedoara.

Horticultura S.A. face angajări

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre