Timiș: frontiera pe apă între România şi Serbia se va deschide temporar – sunt așteptate ambarcațiuni din țara vecină pentru evenimentul Timișoara-port cultural – plimbări cu Pelicanul pe Bega și muzică live

Punctul de frontieră pe apă între România şi Serbia se va deschide temporar, între 24 şi 26 mai, în cadrul proiectului cultural „Ecluze pe Bega/ Timişoara – port cultural”, care include o serie de activităţi şi evenimente ce sărbătoresc istoria bogată a Canalului Bega şi legătura unică pe care acesta o asigură între comunităţi.

Sâmbătă, toţi pasionaţii de drumeţii şi cultură sunt aşteptaţi în unul dintre cele mai frumoase obiecte industriale cu valoare arhitecturală ale Timişoarei – Centrala Hidroelectrică (la Turbine – n.r.). Monument industrial arhitectural cu o valoare inestimabilă, Uzina de apă va deveni o platformă culturală pentru o zi, între orele 12,00 – 18,00„, arată un comunicat al organizatorilor „Ecluze pe Bega”.

La ora 15,00, ambarcaţiunea „Pelicanul” ridică ancora pentru o călătorie de două ore, alături de 50 de persoane care s-au înscris în prealabil.

Poveştile patrimoniului material şi imaterial trebuie transmise mai departe în forme convenţionale sau nu către toţi cei care vor să navigheze în acest mod. Povestea Timişoarei auzită de pe puntea „Pelicanului” este ghidată de cuvinte în liniştea cursului de apă. Ghid va fi Dan Codre (Timişoara City Tours), iar legendara ambarcaţiune va naviga pe ruta Uzină – Iosefin – Portul cultural Timişoara (zona pontonului D’arc pe Mal, malul drept, în spatele Catedralei)„, menţionează sursa citată.

Seara, atenţia se mută în zona centrală, în Portul cultural Timişoara (D’arc pe Mal/ Pod Mihai Viteazu), locul în care publicul este așteptat să se alăture navigatorilor sârbi sau români în cele trei weekenduri în care frontiera va fi deschisă în acest an (mai, iulie şi septembrie).

Pentru început, de la ora 20,30, Dani Tobe, Gemini Jaxx şi DJ Mack vor reprezenta MCs United şi întreaga mişcare hip hop din Timişoara şi vor încălzi publicul pentru un performance de neratat.

Norzeatic & Qinta Spartă vin pe Bega şi promit să ne poarte într-o călătorie extraordinară prin beat-uri grele, infuzii de jazz, funk, soul şi muzică electronică, lirică plină de flow şi substanţe, punând pe masă o selecţie de piese variate, de la repertoriul clasic Norzeatic şi până la piese noi sau improvizaţii„, anunţă organizatorii.

Proiectul „Ecluze pe Bega/ Timişoara – port cultural” face parte din Programul cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” şi este finanţat prin programul Legacy Timişoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timişoara cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii. 

PROGRAM. Timișoara 2023 – Disco Party Balkanic, Lacul lebedelor revăzut, expoziție de artă, concert extraordinar “Iluminatio“ în Dom, video mapping pe clădirea Bibliotecii UPT

𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 pentru perioada 𝟏𝟏-𝟏𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 vă aduce o gamă variată de experiențe artistice și activități ce reflectă diversitatea și bogăția culturală a orașului nostru. 𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟏𝟏 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝐌𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐝𝐚 𝐁𝐚𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole