STPT a continuat cursurile de prim ajutor destinate angajaților

Societatea de Transport Public Timișoara a continuat cursurile de prim ajutor destinate angajaților cu o nouă etapă desfășurată la inițiativa Asociației Lions Timișoara Bastion, în parteneriat cu Secția Clinică Universitară de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Asociația „Echipa de Urgențe”, în cadrul proiectului SALVĂM VIEȚI ÎN MIȘCARE.

30 de colegi din cadrul Secțiilor Transport Auto, Troleibuze, Tramvaie, Serviciului Transport Persoane cu dizabilități și din cadrul echipelor de control au răspuns „prezent” și au luat parte atât la pregătirea teoretică, cât și la cea practică, conștienți fiind de importanța prevenirii stopului cardiorespirator și inițierii precoce a manevrelor de resuscitare cardiopulmonare care se impun până la sosirea ambulanței. Scopul instruirii a fost conștientizarea participanților cu privire la importanța unei intervenții prompte în situațiile de urgență medicală și creșterea capacității de răspuns în acordarea primului ajutor în caz de nevoie“, a transmis STPT.

Horticultura S.A. face angajări

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole