Incendiu provocat de un pacient la Spitalul de Psihiatrie din Arad- şase persoane intoxicate cu fum

Un pacient internat la Spitalului de Psihiatrie din Arad a provocat un incendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şase persoane intoxicate cu fum având nevoie de îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a anunţat că apelul la 112 a fost primit la ora 4,24, la faţa locului fiind trimise două autospeciale de stingere, una de descarcerare uşoară şi mai multe ambulanţe SMURD.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta într-o rezervă a spitalului cu degajarea mare de fum şi posibilitatea de extindere. O parte a pacienţilor, aproximativ 15 persoane, s-au autoevacuat. Pompierii Detaşamentului Arad au evacuat alţi şase pacienţi şi trei cadre medicale”, se arată într-o informare transmisă duminică de ISU Arad.

Conform sursei citate, paramedicii au evaluat persoanele evacuate, dintre care şase, trei pacienţi şi trei cadre medicale, au fost transportate la UPU Arad. Toţi erau în stare bună, cu uşoară intoxicaţie cu fum.

Incendiul a fost lichida după aproximativ 20 minute, fără a se extinde, cauza probabilă fiind „folosirea cu intenţie a surselor de aprindere”, precizează ISU Arad.

Horticultura S.A. face angajări 

S.C Horticultura S.A. caută oameni care doresc să se alăture echipei în toate activitățile ce țin de organizarea și aranjarea spațiilor verzi. Posturile disponibile: Muncitori necalificați – 15 posturi Dulgher-…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole