Timișul printre județele cu cele mai multe cazuri noi de Covid-19. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 19 decese la pacienți infectați

Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 faţă de ultima raportare au fost înregistrate în Bucureşti – 136 şi în judeţele Cluj – 52, Timiş – 73 şi Iaşi – 40, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Cele mai puţine cazuri s-au înregistrat în judeţele Ialomiţa şi Mehedinţi – câte un caz, Covasna – 2 şi Bihor – 3.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 19 decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit GCS, este vorba despre 11 bărbaţi şi opt femei internaţi în spitalele din Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Neamţ, Suceava, Timiş, Vaslui şi din Bucureşti.

Dintre cele 19 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, două la categoria 40 – 49 ani, cinci la categoria de vârstă 60 – 69 ani, opt la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi două la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform sursei citate, 16 dintre decese s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi, doi nu prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Se fac angajări la Spitalul Militar Timișoara

Se fac noi angajări la Spitalul Militar Timișoara. Reprezentanții unității medicale au scos la concurs 13 posturi vacante, care se vor ocupa pe perioadă nedeterminată. Este nevoie de trei asistente…

Recomandările noastre