Primăria Timișoara a tocat deja anul acesta 9 milioane de lei pentru 82 de acțiuni culturale

Înființat primăvara aceasta, Centrul de Proiecte Timișoara a acordat deja, din aprilie și până astăzi, în cadrul a 3 apeluri deschise, finanțări pentru domeniul culturii în valoare de 9 milioane de lei, pentru 82 de acțiuni, proiecte și programe culturale, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

“Imediat după cele 3 apeluri pe cultură, au fost deschise – și sunt în prezent în desfășurare – un al patrulea apel, pe sport, unde am alocat 1 milion de lei, și un al cincilea apel – de proiecte de tineret, cu aceeași alocare financiară. 11 milioane de lei prin care capacităm și finanțăm resursele creative ale comunității, în doar 4 luni”, spune Dominic Fritz.

De jurizarea proiectelor s-au ocupat 44 de experți

“Au fost încurajate să se înscrie la apelurile lansate nu numai asociațiile mari, ci și organizațiile mai mici. Fiecare beneficiar este ghidat și ajutat de către specialiștii Centrului de Proiecte Timișoara pentru a duce la bun sfârșit proiectul care a primit finanțare. De jurizarea proiectelor, acțiunilor și programelor culturale s-au ocupat 44 de experți, în domeniile propuse și în management cultural, 5 dintre ei cu experiență în capitalele culturale europene, pe baza unor regulamente dezbătute cu beneficiarii, predictibile și publice”, a mai precizat primarul Timișoarei.

PROGRAM. Timișoara 2023 – concert inedit pe tramvaiul platformă, expoziție de fotografie, misiunea AI a MV-SCI-Art centre, cabina telesonică la Schela din centru, atelier la Observatorul Seismologic

Fiecare zi de vară aduce noi expoziții, festivaluri, vizite la muzeu, ateliere și alte aventuri artistice. Pentru săptămâna 𝟏𝟗-𝟐𝟓 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, poți să alegi evenimentele din 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥, potrivite ție și…

Recomandările noastre