Moș Crăciun este prin Timișoara – a poposit la Spitalul Militar unde a lăsat cadouri pentru copii personalului medical

Moș Crăciun a vizita astăzi Spitalul Militar din Timișoara, unde a unde a lăsat cadouri pentru copii personalului medical

În loc de tradiționala sanie cu reni, Moșul ne-a vizitat și anul acesta, călătorind cu o autosanitara și aducând cadouri copiilor personalului spitalului nostru. În așteptarea Moșului, corul de colindători “Dorul” al spitalului militar ne-a încântat cu un minunat program de colinde. Moșul a scos cadouri din sacul lui pentru toți copiii, iar aceștia i-au recitat poezii. Îl așteptăm și anul viitor“, au transmis reprezentanții spitalului.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Microbuzele școlare se întorc pe traseu

Odată cu debutul noului an şcolar de luni, 13 septembrie, programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va reveni la normal. Astfel, pe raza municipiului Timişoara şi a…

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: ·  Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; ·  Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); ·  Arhivar; ·  Sudor; ·  Strungar; · …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole