Cod galben de disconfort termic urmat de vijelii, în vestul țării

ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, urmat de vijelii în vestul țării.  În intervalul 2 și 3 iulie, valul de căldură se va menține în zonele joase din vestul, sudul și local în estul țării, unde disconfortul termic va fi ridicat.

Astfel că, in intervalul 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 06:00, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.

Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în după-amiaza şi seara zilei de duminică.

Sâmbătă, între orele 12.00 şi 22.00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi în unele zone ale judeţelor Arad, Timiş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea.

În zonele de munte, 2 iulie, ora 12:00 – 2 iulie, ora 22:00, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei și local în Moldova, iar spre seară și în Crișana vor fi vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp.

Se întrerupe furnizarea cu apă în Cerneteaz

Aquatim anunță că, în perioada 10-12 iulie, zilnic între orele 9-15, în Cerneteaz se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole