Ziua Timișoarei sărbătorită cu mare fast timp de patru zile – vor urca pe scena din Parcul Rozelor printre alții Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Nicoleta Voica, Ansamblul Timișul și Riff, Florin Ristei și Orchestra Lira

Timișorenii se pregătesc de sărbătoare pentru a celebra Ziua Timișoarei.

Primăria Timișoara și Casa de Cultură au pregătit un program de patru zile.

Astfel, serile dintre 1 și 4 august vor fi  fantastice, propunem să le însemnați în calendar încă de pe acum.

Invitații care vor urca pe scena Timișoarei sunt: Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, formația Riff, Florin Ristei & Orchestra „Lira”, apoi Ansamblul „Timișul” Oficial și oaspeții săi, din țară: Nicoleta Voica, Mioara Velicu, Constantin Enceanu și Mihai Teacă, dar și din țările vecine: Miroslav Ilić (Serbia) și Roby Lakatos (Ungaria)“, a transmis municipalitatea.

Toate evenimentele se vor desfășura la ceas de seară, începând cu ora 20:00, în Parcul Rozelor.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole