VIDEO. Vest: accident rutier – 3 persoane au fost grav rănite după ciocnirea violentă dintre două mașini – autoturismele au ricoșat la o distanță mare de șosea

3 persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs în această seară, în Hășdat, pe Drumul Județean 687, care face legătura dintre municipiul Hunedoara și orașul Călan din județul Hunedoara.

Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit de urgență pentru salvarea persoanelor aflate în cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier.

“Ajunși la fața locului, salvatorii au acționat pentru descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgență pentru conducătorul auto dintr-unul din cele 2 autoturisme, dar și pentru salvarea altor 2 persoane (un bărbat adult și o minoră în vârstă de 15 ani) aflate în cel de-al doilea autovehicul.  În urma impactului, deosebit de violent cele 2 autoturisme au ricoșat la o distanță mare de partea carosabilă. Cele 3 persoane grav rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului municipal din Hunedoara, pentru asistență medicală de specialitate“, a transmis ISU Hunedoara.

Echipajele salvatorilor hunedoreni, formate din 12 pompieri militari și paramedici SMURD, au intervenit cu 2 autospeciale de intervenție, o ambulanță SMURD și o Autospecială de Primă Intervenție și Comandă, fiind sprijiniți de 2 echipaje cu ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. 

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele abilitate.

La data de 08 martie 2024, în jurul orei 18:40, un bărbat de 56 ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din direcția Hunedoara spre Călan, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, moment în care a intrat în impact cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar, condus de către un bărbat de 59 ani din orașul Călan, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto cât și a unei minore de 15 ani, aflată în calitate de pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 56 ani.
Toate cele trei victime au fost preluate de către echipajele medicale sosite la fața locului și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale
“, a tranmis IPJ Hunedoara.


În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă .

Recomandările noastre

Cele mai citite articole