Timișoara: stadiul lucrărilor de modernizare a Gării de Nord a ajuns la 76% – investiția se ridică la peste 21 de milioane de lei și ar trebui finalizată în luna noiembrie

SRCF Timișoara informează că stadiul lucrărilor de modernizare a Gării de Nord a ajuns la 76%.

Investiția de 21,486 milioane de lei se referă la „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal”.

Obiectivul este reabilitarea fațadelor ansambluri Gării de Nord, intervenții asupra tunelului pietonal. Constructorul desemnat este SC CONSTRUCTIM SA – SC RENO ALL & CONSTRUCT SRL – SC CONSINSTAL CONCEPT SRL. Durata de execuție este 18 luni, cu termen estimat de finalizare în luna noiembrie 2024. Au fost finalizate lucrările de construcții la toate cele 5 corpuri ale Clădirii de Călători Timișoara Nord, pe fațadele dinspre peroane, urmând a se mai executa lucrări de finisaje la plăcile de travertin lipite pe peretele de la Linia 1 Peron. Totodată continuă și lucrările la fațadele principale ale corpurilor de clădire C4 și C5 (fațadevitrate+termoizolare). S-a montat schela pe corpul C3 în vederea începerii lucrărilor la fațada principală“, a transmis SRCF Timișoara.

Investiția este realizată din surse proprii ale instituției.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole