VIDEO: omul de afaceri Adrian Marțin arestat după ce a fost găsit în Serbia împreună cu cei trei copii ai săi pe care i-a dat dispăruți – este acuzat de trei infracțiuni – custodia copiilor aparține mamei, iar bărbatul avea interdicție să se apropie de minori

Ca urmare a probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, bărbatul de 54 de ani, din Simeria, a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare și participație improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Anunțul a fost făcut de Poliția Hunedoara.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat magistraților, în vederea luării măsurilor legale.

Totodată, față de cei 3 minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgență, în cadrul unei unități din subordinea D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Polițiștii și procurorii continuă cercetările în acest caz și colaborează cu autoritățile pentru protecția minorilor și pentru a asigura respectarea tuturor prevederilor legale. Vă reamintim faptul că cei 3 copii, de 7, 9 și 11 ani, precum și tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, au fost preluați în această dimineață de o echipă mixtă, formată din polițiști și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Hunedoara, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porțile de Fier 1. Intervenția a avut loc ca urmare a cooperării polițienești internaționale dintre autoritățile judiciare din România și cele din Serbia, a mai transmis sursa citată.

Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi a anunţat, joi seară, că face verificări privind modul în care cei trei copii din Hunedoara au ieşit din ţară, fiind găsiţi cu tatăl lor în Serbia.

Bărbatul şi mama copiilor sunt în proces privind custodia, existând un ordin de protecție care interzice bărbatului să se apropie de copii.

În plus, custodia în acest moment este acordată mamei.

Luni seară, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia a trei fraţi care erau în grija unei bone. Imediat poliţiştii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea celor trei copii.

Marţi, în spaţiul public a apărut un prim clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor. Ei spun că sunt bine, dar că nu vor să meargă la mama lor, ci la tată. Poliţiştii analizează imaginile pentru a stabili veridicitatea lor şi pentru a identifica elemente care să îi ajute în găsirea copiilor şi audiază persoane care au informaţii despre acest caz.

15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, în mesajul video.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole