Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, a fost lăsat fără una dintre atribuțiile sale și așa destul de subțirele. Este vorba despre coordonarea activității Direcției de Patrimoniu din Primăria Timișoara.
Cosmin Tabără consideră că decizia este una greșită și susține că primarul nu poate să impună nimănui cum să voteze.
“Decizia primarului Dominic Fritz de a-mi lua atribuțiile privind Direcția de Patrimoniu este una greșită, atât administrativ, cât și politic, un mod pripit de a face administrație. Acesta a fost singurul mod de a mă pedepsi pentru faptul că mi-am permis să-mi exprim votul în Consiliul Local al Municipiului Timișoara după propria mea conștiință. I-aș recomanda domnului primar să recalculeze numărul voturilor din ședința de Consiliu Local și, cu răbdare și puțină aritmetică, ar constata că, și dacă prin absurd ar fi avut și votul meu, tot nu ar fi adunat 14 voturi. De ce? Pentru că nici consilierii USR nu au asigurat mai mult de 11 voturi din 14, fiind evidentă sterilitatea cu care se prezintă în ședințele Consiliului Local“, susține Cosmin Tabără.
De la resturi la trădare – noul PNL
“În urmă cu câteva luni, eram numiți “resturi” pentru că ei sunt 14 și USR avea o majoritate sigură pentru a-și impune proiectele fără a mai ține cont de nimeni. Le-am spus atunci că administrație înseamnă dialog, că democrația este diferită de dictatură, totalitarism, absolutism! Pentru că primarul USR nu are cei 50% confortabili prin care să facă ce dorește, nu poate să impună nimănui, prin șantaj, să voteze cum și-ar dori el. Șantajului politic nu-i voi ceda niciodată și nu voi apleca capul în fața nimănui. Mi s-a cerut să votez împotriva hotărârii grupului politic din care fac parte, îndemnându-mă la trădare… Și-a ales greșit omul! Partidul Național Liberal Timișoara a dat dovadă de maturitate politică și nu a cedat în fața amenințării și șantajului. Din nefericire, acesta este un mod greșit de a face politică de către primarul Dominic Fritz. Așa e sfătuit și cred că e sfătuit prost, iar opiniile acide ale timișorenilor la deciziile și modul prin care gestionează orașul spun totul!“, a mai precizat Cosmin Tabără.
Direcția de Patrimoniu reprezintă un borcan de miere
“În opinia multora, inclusiv a primarului și a colegilor de la USR, Direcția de Patrimoniu reprezintă un borcan de miere, dar de fapt este un cartof fierbinte, pentru cine înțelege. Sunt probleme nerezolvate de zeci de ani, clădiri și terenuri neintabulate, cu evidențe neclare și, colac peste pupăză, totul a fost dat peste cap de cele două organigrame respinse în instanță. Acest fapt a produs degringoladă în rândul funcționarilor și a dus la plecarea multor oameni de calitate și imposibilitatea de a aduce alții în loc. În aceste condiții ostile muncii normale, este greu de adus totul la zi într-un timp foarte scurt. Domnului primar îi recomand, dacă tot și-a manifestat dorința de a prelua Direcția de Patrimoniu, să o păstreze sub propria-i responsabilitate, să-și asume și să-i păstreze activitatea curată și să n-o paseze ”city-managerului” sau ”celui care le știe pe toate din orice oră din zi sau din noapte” pentru a o păta“, menționează Cosmin Tabără.
La Patrimoniu se muncea
“Direcția de Patrimoniu, cândva veriga slabă a Primăriei, luată în vizor de organele de cercetare penală, în ultimul an și jumătate a fost una dintre cele mai așezate direcții ale Primăriei Municipiului Timișoara. Funcționarii publici din această direcție nu au fost supuși la presiuni piramidale, drept urmare nu au fost plângeri penale sau reclamații majore. Ba, mai mult, peste 60% din proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi în ședințele de plen ale Consiliului Local Timișoara plecau de la Direcția de Patrimoniu. Asta înseamnă că se muncea! Este clar că întotdeauna este loc de mai bine. Se impune cadastrarea acestui oraș, de zeci de ani buni acest lucru nu s-a făcut, iar pentru realizarea unui PUG viabil, pentru constituirea unei baze reale și a unor evidențe reale este necesar de soluționat acest aspect. Am rugămintea de a vă întrerupe obiceiul de a porni un război cu oamenii care muncesc în Direcția de Patrimoniu. Consider că dacă îi veți respecta, ca oameni, cât și ca profesioniști, ei vor munci și veți avea întregul lor suport, cât și pe al meu, atunci când îl veți cere. Timișoara are nevoie de liniște, responsabilitate, asumare și echilibru mai mult decât oricând, iar această garanție a fost unul dintre motivele pentru care ați fost susținuți prin vot la alegerile trecute“, încheie viceprimarul PNL al Timișoarei.