VEST: grav accident rutier – două persoane au fost rănite având fracturi la membre și alte traumatisme

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, marți seara, între 2 autoturisme, în orașul Călan.

Ajunse la locul evenimentului, echipajele de intervenție ale Detașamentului de pompieri din Hunedoara au acționat imediat pentru descarcerarea celor 2 persoane, un bărbat în vârstă de 54 de ani și o femeie de 44 ani, ambele victime fiind conștiente și cooperante.

După evaluarea medicală de la fața locului, salvatorii au constatat că persoanele implicate în accident aveau fracturi la membre, dar și alte traumatisme.  Echipajul SMURD și cel al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara au transportat răniții la Unitatea de Primi Urgențe a Spitalului de Urgență din Deva.  De asemenea, pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații, dar au acționat și pentru curățarea carosabilului pentru a nu exista vreun pericol pentru ceilalți participanți la trafic“, a transmis ISU Hunedoara.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate în acest sens.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole