VEST: gaz pentru Băile Herculane și comunele din zonă – fonduri de 500 de milioane de lei pentru finanțarea a trei conducte de transport de gaze

Guvernul a aprobat miercuri alocarea a 500 de milioane de lei din Fondul de Mediu pentru modernizarea şi extinderea reţelei de gaze naturale în judeţele Giurgiu, Vâlcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Proiectele vor permite „creşterea accesului cetăţenilor şi comunităţilor la alimentarea cu energie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră„, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Din aceste fonduri vor fi finanţate trei proiecte: conducta de transport gaze Prunişor – Orşova – Băile Herculane – Jupa inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică, proiect pentru care vor fi alocate 229 milioane lei; conducta de transport gaze DN 600 Mihai Bravu – Siliştea (169 milioane lei), conducta de transport gaze Tetila – Horezu – Râmnicu Vâlcea (101 milioane de lei).

Cele trei proiecte fac parte din planul de dezvoltare a sistemului naţional de transport al Transgaz„, a precizat Mihai Constantin.

Nereguli la tăierea pădurilor din Timiș

În luna iunie a acestuia an, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timișoara, Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat verificări la agenții economici de pe…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole