Doi candidaţi din Arad, care au participat miercuri la proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământ, au fost eliminaţi din concurs pentru tentativă de fraudă, pentru că ar fi vrut să copieze de pe ceasuri smart pe care le aveau asupra lor.
La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a catedrelor vacante din învăţământul preuniversitar s-au înscris 859 de candidaţi, în judeţul Arad, însă au lipsit 121, jumătate dintre ei anunţând că se retrag, în timp ce restul nu au explicat.
Preşedintele comisiei judeţene de organizare a concursului, inspectorul şcolar Daniel Tocoian, a declarat, că doi dintre candidaţii care au participat la probă au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Ei ar fi încercat să copieze cu ajutorul unor ceasuri inteligente pe care le purtau.
Conform sursei citate, la finalul probei au fost încărcate pe platformă 736 de lucrări scrise, ceea ce înseamnă că tot atâţia candidaţi vor concura pentru cele 221 de catedre titularizabile.
Cea mai mare concurenţă este la catedrele de limba română şi limba engleză, unde sunt câte 15 candidaţi pe un loc. La fiecare din aceste două discipline sunt câte patru catedre titularizabile şi sunt câte 62 de candidaţi.
„Cele mai puţin căutate posturi sunt cele din aria disciplinelor tehnice, unde avem o criză de candidaţi şi vor rămâne posturi titularizabile neocupate„, a mai precizat Daniel Tocoian.
Proba scrisă a examenului s-a desfăşurat în patru centre din Arad.
Foto: arhiva