Polițiștii rutieri din Lugoj au fost sesizați miercuri, în jurul orei 22:15, cu privire la faptul că între localitățile Balinț și Bodo, a avut loc un accident de circulație, soldat cu pagube materiale.
„Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, în vârstă de 44 și 46 de ani, a rezultat o alcoolemie de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 44 de ani, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că, bărbatul de 44 de ani avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”.