Directorul, fost plusist, al Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu, cuibărit adânc în brațele liberalilor și a mega grupurilor de interese din Județean, toate formate din membri ale căror titulaturi încep cu Prof.univ., anunță că Ministerul Sănătății a lansat procedura de licitație internațională competitivă pentru construirea clădirii de interconectare din incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara.
“Este vorba de cei 50 de milioane de euro pe care am reușit să îi obținem la sfârșitul anului 2020, cu contribuția Consiliului Județean Timiș, a Prof. Sandesc Dorel și a multor altora, de la Ministerul Sănătății prin fonduri de la Banca Mondială. Dacă licitația decurge conform programului, vom pune piatra de temelie pentru noua clădire în valoare de 50 de milioane de euro în martie-aprilie anul acesta. În pavilionul nou contruit, cu regim de înălțime S+P+4E+5Eth+Heliport, vor funcționa integrat următoarele compartimente și secții medicale: UPU-SMURD modern cu 58 de posturi; Centrul de Arși (upgrade de la Unitatea existentă), având 6 boxe pentru mari arși, 6 rezerve pentru arși intermediari și post-critici și 5 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă; Clinica de Anestezie și Terapie Intensivă cu 27 posturi; Blocul Operator cu 25 de Săli de Operație; Spațiile conexe (Sterilizare, Farmacie, spații administrative și logistice, spații tehnice, adăpost ALA etc.), Heliport. Investiția mai prevede realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului și reorganizarea circuitelor medicale – pe scurt, circuitul pacientului va fi optimizat la standarde internaționale și va fi crescută, deci, calitatea actului medical per ansamblu. Operaționalizarea se realizează de către Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale din cadrul Ministerului Sănătății“, a declarat Raul Pătrașcu.
De dragul adevărului și corectitudinii trebuie spus că acele contribuțiile “ale multor altora“ invocați de Raul Pătrașcu ar trebui să se refere la două persoane fizice, probabil vaccinate, dar din motive politice directorul nu le poate invoca. Este vorba despre fostul președinte PSD al CJ Timiș, Călin Dobra și fostul ministru PSD al Sănătății, Sorina Pintea. Că PSD nu reacționează de niciun fel să-și apere și promoveze proiectele asta nu este o noutate.
Așadar, Consiliul Judeţean a aprobat în mai 2020 modificarea protocolului de colaborare cu Spitalul Judeţean şi Ministerul Sănătăţii, asumându-şi noi responsabilităţi în realizarea proiectului. Pe lângă faptul că pune la dispoziţie terenul pe care urmează să fie construită clădirea, instituţia va asigura şi resursele financiare pentru realizarea diverselor documentaţii.
„Prin votul de astăzi am reuşit să grăbim implementarea proiectului. Ne-am asumat chiar o mare responsabilitate faţă de ce s-a prevăzut iniţial, pentru a-l putea avea finalizat cât mai curând. Vrem spitale ca afară şi asta ne străduim să facem. Schimbăm la faţă Judeţeanul, proces pe care l-am început deja de câţiva ani. Ceea ce facem acolo vedem doar la marile spitale din Occident”, declara Călin Dobra în luna mai 2020.
Anunțul din iulie 2020
“Este un proiect extrem de important, realizat de CJ Timiș și Ministerul Sănătății, ce beneficiază de o finanțare de 50 de milioane de euro, bani de la Banca Mondială. Noua construcție, interconectată cu cea veche, va fi acel “altceva” pe care îl așteaptă atât medicii, cât și pacienții și va eficientiza considerabil serviciile medicale. Vor fi reorganizate total circuitele pentru UPU, Chirurgie, ATI și va fi creat un nou Centru de Mari Arși. În acest proiect, Consiliul Județean Timiș, pe lângă terenul pe care l-a pus la dispoziție, susține financiar și anumite costuri necesare realizării documentației. La final, noua construcție va fi transferată în proprietatea județului“, transmitea pe pagina sa de Facebook, președintele CJT, Călin Dobra, în luna iulie 2020.
Alte două proiecte majore au fost lăsate moștenire de către administrația PSDobra la Spitalul Județean, ambele pe fonduri europene: noua maternitate și extinderea UPU.