În această dimineață s-a întrunit, la sediul Primăriei Timișoara, într-o ședință operativă prezidată de primarul Dominic Fritz, Comitetul pentru Situații de Urgență al Municipiului Timișoara pentru a stabili noi măsuri în ceea ce privește protejarea populației în această perioadă caniculară.
Serviciul de Ambulanță a suplimentat cu încă două, numărul echipajelor de intervenție și va face periodic recomandări publice populației.
Direcția de Asistență Socială a primăriei pune la dispoziția timișorenilor un dispecerat nonstop, 24 de ore din 24, pentru cei care au nevoie de ajutor care nu este de natură medicală, de pildă pentru cei care nu se pot deplasa pentru aprovizionare cu apă, alimente sau medicamente. Numărul la care pot apela este 0356-981. De asemenea, toate centrele de zi vor fi deschise pentru orice timișorean care vrea să se răcorească, persoane vârstnice sau oameni fără adăpost, ele funcționând între orele 8-16 în fiecare zi din săptămână.
„Rog timișorenii și, mai ales, persoanele vulnerabile la condiții de temperatură ridicată, să se protejeze în zilele acestea, așa cum ne recomandă și colegii de la Seviciul de Ambulanță. Am cerut ca toate serviciile implicate să fie atente la categoriile vulnerabile de cetățeni și am solicitat, de exemplu, reprezentanților din Poliția Locală Timișoara să fie prezenți în teren în anumite zone din oraș, bineînțeles, cu măsurile de protecție cerute de condițiile de afară, pentru a putea reacționa prompt în cazul în care cetățenii au probleme urgente. Mă refer la zone mai puține umbrite și cu trafic ridicat la orele de vârf.
Colegii de la Direcția de Asistență Socială sunt, de asemenea, pregătiți să răspundă oricărei urgențe care nu este de natură medicală, ci de natură socială, și i-am rugat să direcționeze alte probleme semnalate către structurile cu atribuții specifice. Ne bazăm pe o colaborare constantă între toți cei prezenți în Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a preîntâmpina, pe cât posibil, efectele caniculei asupra timișorenilor”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Reprezentanții societăților care aparțin primăriei vor lua fiecare măsuri specifice.
Societatea de Transport se va asigura ca aerul condiționat din mijloacele de transport să funcționeze și a reparat aparatele de climă din 8 tramvaie de tip Armonia. Conducerea societății a luat decizia ca problemele de climatizare să fie remediate cu prioritate. De asemenea, echipe de intervenție asigură zilnic udarea liniilor de tramvai și verifică dilatarea șinelor, precum și starea firelor aeriene. Societate de Salubrizare continuă operațiunile de spălat și stropit pe arterele principale și străzilor adiacente. A fost suplimentat graficul de operațiuni în perioada serii. Societatea de Drumuri are în prezent mai multe șantiere în oraș, unde programul de lucru se adaptează condițiilor meteo, cu pauze la prânz și ore de lucru schimbate, ceea ce înseamnă că se va lucra inclusiv noaptea, acolo unde este posibil, fără a afecta locuitorii. Aquatim îi asigură pe timișoreni că în prezent nu sunt probleme de tratare și distribuție a apei în Timișoara. Societatea s-a oferit să pună la dispoziție pentru incendii surse suplimentare de apă, respectiv 11 autospeciale cu capacitate de 6 mc fiecare.
Reprezentanții forțelor de ordine publică, pompieri și jandarmi, vor sprijini serviciile de ambulanță și de pompieri. Totodată, vor avea efective sporite, patrule în zone intens circulate, pentru a sprijini cetățenii în caz de nevoie.
Primăria Timișoara asigură personalul și apa pentru punctele de acordare a primului ajutor, care se află în următoarele locații:
1. Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, bv. Revoluției 1989, nr. 2
2. Opera Română Timișoara -Agenția de Bilete – str. Mărășești nr.2
3. Oficiul Poștal nr. 5, ghișeul nr. 1 Timișoara, str.1 Decembrie nr. 90
4. Piața Iosefin Timișoara
S-a decis deschiderea unui nou punct la Gara de Nord.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență recomandă tuturor cetățenilor să aibă un comportament responsabil. Reiterăm recomandările Serviciului de Ambulanță: ieșirile în spațiul deschis să aibă loc, pe cât posibil, înainte de ora 10:00 și după ora 19:00. În afara acestor intervale, cetățenii sunt rugați să evite deplasările care nu sunt strict necesare, să poarte ținute lejere și să se asigure că au capul și ochii protejați. De asemenea, reamintim că arderea vegetației uscate, a miriștilor sau a resturilor vegetale în perioadele de caniculă şi secetă prelungită este interzisă, pentru a evita incendii care să se propage pe suprafețe extinse.
Următoarele instituții au reprezentanți în Comitetului Local pentru Situații de Urgență:
● Primăria Municipiului Timișoara
● Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara
● Direcția Poliției Locală
● Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Timiș
● Poliția Municipiului Timișoara
● Inspectoratul de Jandarmi Județean
● Gruparea de Jandarmi Mobilă
● Inspectoratul Școlar Județean Timiș
● Armata Română – Brigada 18
● Serviciul Telecomunicații Speciale
● Serviciul Ambulanță Timiș
● Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Timiș
● Delgaz Grid S.A.
● E-Distribuție S.A
● Colterm S.A..
● Aquatim S.A.
● Societatea de Transport Public Timișoara S.A.
● Drumuri Municipale Timișoara S.A.