Universitatea Politehnica Timișoara celebrează lansarea Institutului ABQ, o platformă inovatoare dedicată cercetării și educației cu privire la impactul tehnologiilor emergente asupra umanității.
“Ne concentrăm inițial pe trei domenii revoluționare: Inteligența Artificială (IA), Blockchain și Informatică Cuantică (Quantum Computing). Scopul nostru este să accelerăm inovația și antreprenoriatul, să oferim soluții la provocările globale și să redefinim peisajul economic și profesional prin abordări interdisciplinare. ABQ cercetează impactul acestor tehnologii asupra economiei și societății, identificând probleme globale viitoare pentru inițiative antreprenoriale. Institutul se adresează studenților, doctoranzilor, profesorilor universitari și managerilor corporatiști, sprijinind formarea viitoarelor companii unicorn din regiune“, se arată într-un comunicat de presă.
Institutul ABQ se axează pe trei piloni esențiali:
1. Sinergia Tehnologiilor Avansate: Explorăm intersecțiile dintre Inteligența Artificială, Blockchain și Quantum Computing pentru a descoperi soluții inovatoare la problemele viitorului.
2. Transformarea economică și viitorul muncii: Redefinim peisajul profesional și economic prin aducerea antreprenoriatului in educație și cercetare avansată.
3. Implicații etice și societale: Analizăm impactul acestor tehnologii asupra societății, promovând utilizarea lor responsabilă și etică.
“Prima noastră inițiativă concretă este un program educațional avansat, dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT). Acest program va echipa studenții cu competențe antreprenoriale și tehnice de vârf, esențiale pentru piața muncii în continuă evoluție și cu focus pe aplicații dezvoltate cu cele trei tehnologii emergente“, mai arară sursa citată.
Institutul ABQ a fost fondat de.
– Adrian Erimescu: Antreprenor timișorean și co-fondator al Imobiliare.ro, cel mai mare marketplace imobiliar din România, vândut ulterior unui grup elvețian. Este implicat activ în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial românesc prin clubul de business angels Growceanu și centrul cultural FABER.
– Dr. Valentin Mureșan: Un pionier în digitalizare și inițiative smart city. A co-fondat primul birou de cercetare și dezvoltare Movidius în Timișoara, achiziționat de Intel, unde a contribuit la inovațiile în edge-AI și la procesorul Intel Meteor Lake.
– Mihai Șuta: Specialist în management strategic și procese, cu un MBA în transformare digitală și doctorand la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, unde cercetează economiile computaționale emergente și efectele lor.