Timișoara: trei spectacole ale trupelor de teatru Unfold Motion, Basca și Arte-Factum vor fi prezentate în cadrul proiectului IndependentTM – microstagiune de teatru independent local

Trei spectacole timișorene vor fi prezentate în zilele următoare ca o oglindă a contextului local în ceea ce privește artele performative după anul efervescent 2023 – Asociația Proteszt organizează microstagiunea „INdependent@TM”.

Două producții au fost realizate în 2023, când Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană, iar al treilea va fi prezentat în premieră în cadrul microstagiunii.

În zilele următoare sunt programate spectacolele trupelor timișorene Unfold Motion, Basca si Arte-Factum, care au răspuns invitației în cadrul proiectului Independent@TM – Microstagiune de teatru independent local.

În 23 mai, de ora 17.30 la Casa Tineretului se va desfășura spectacolul trupei de dans contemporan Unfold Motion – „The Story of Lost Stories”, coregrafiat de Lavinia Urcan. Din distribuție fac parte: Diana Abdo, Teodor Cauș, Sara Ghilezan, Vika Medvedeva, Sebastian Teodorovici și Carolina Țapoc Bilete se pot lua înainte de spectacol sau online pe platforma iabilet.ro cu prețuri începând de la 22 lei. Spectacolul analizează poveștile și preconcepțiile pe care le ducem începând din copilărie (uneori dobândite din familie) și modul în care acestea ne influențează relația cu lumea și persoanele din jur. Folosindu-se de întâmplări din propriile vieți, dansatorii redau anumite tipare comportamentale sau idei care i-au urmărit până la vârsta adultă.

În 25 mai de la 19.00 Compania independentă Arte-Factum prezintă „Monoloagele solitudinii”, în regia lui Kocsárdi Levente, pe textul Simonei Donici – un spectacol intim și sensibil despre izolarea lumii post-moderne și alienarea specifică mediilor urbane. „Însingurații” sunt interpretați de Fall Ilona, Darie Doklean, Andrei Elek, Maria Leca, Aida Olaru, Teo Cauș, Ana Andone și Serena Voaideș. Biletele se pot lua pe platforma bilete.ro începând cu prețuri de la 30 lei.

Microstagiunea se termină cu o premieră a Teatrului Basca – „Foamea”, în regia Alinei Ilea – duminică, 26 mai de la 16:00 la sediul Basca. Textul lui Charalampos Yannou reflectă relațiile complicate într-o familie care-și negociază dovezile de afecțiune. Din distribuție fac parte: Ana Maria Ursu, Bogdan Spiridon, Otniel Floruț, Ana Maria Cojocaru. Biletele se pot lua la fața locului sau pe platforma iabilet.ro

La toate cele trei spectacole se asigură și traducere în limba engleză și maghiară.

În acest context, Proteszt va organiza și o întâlnire de tip masă rotundă pe subiectul (In)dependent dupa 2023, la care vor participa artiștii trupelor menționate, dar și alți operatori culturali timișoreni din zona artelor performative. Întâlnirea va avea loc miercuri, 22 mai, de la 20.00 în Sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara. 

Proiectul „Independent@TM” este implementat de Asociația Proteszt, fiind finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole