Timișoara: regenerarea urbană a zonei Piața Mocioni avansează – proiectul se află în etapa de elaborare DALI și de obținere a autorizației de mediu – proiectul a fost declarat de utilitate publică

Consiliul Local Timișoara a aprobat, marți, într-o ședință de plen, proiectul privind declararea de utilitate publică și de interes local a proiectului de investiție publică „Regenerare urbană – zona Piața Mocioni”.

Decizia a fost necesară, potrivit referatului de aprobare care a însoțit Proiectul de Hotărâre de Consiliu Local, pentru ca Primăria Timișoara să poată depune proiectul pentru a accesa fonduri europene de la ADR Vest.

Proiectul „Regenerare urbană – zona Piața Mocioni” este inclus, conform HCL nr.221 din 30.05.2024 privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Timișoara și a Zonei Urbane Funcționale pentru perioada de programare 2021-2027, în Lista de proiecte din SIDU finanțabile prin Programul Regional Vest 2021-2027, ca proiect de regenerare urbană prioritar. Proiectul de investiție „Regenerare urbană – zona Piața Mocioni” se regăsește și în zona de regenerare urbană Iosefin din cadrul zonelor de regenerare urbană care au fost definite, delimitate și aprobate prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 84/22.03.2024 privind delimitarea zonelor de regenerare urbană Piața Victoriei, Fabric, Iosefin și Dacia. Propunem aprobarea declarării de utilitate publică și de interes local a proiectului de investiție publică „Regenerare urbană – zona Piața Mocioni” în vederea obținerii Deciziei finale de la APM Timiș și depunerea acestuia spre finanțare prin PRVest 2021-2027, Intervenția regională 7.1.A. Revitalizare și regenerare urbană“, se arată în Referat.

Proiectul se află în faza de proiectare.

Proiectul „Regenerare urbană – zona Piața Mocioni” se află în etapa de elaborare DALI și de obținere a Deciziei finale de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș pentru care se solicită declararea de utilitate publică a lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului dacă spațiul verde existent este afectat de lucrările prevăzute prin măsurile de intervenție“, mai arată sursa citată.

Conform proiectului, regenerarea urbană al celui de-al treilea centru istoric al Timișoarei: zona Mocioni/Küttel. Piața Mocioni, Piața Maria și 11 străzi adiacente zonei devin un spațiu unitar, cu spații verzi și zone de agrement.

Zona inclusă în proiect cuprinde atât tronsonul bulevardului 16 Decembrie 1989, între Piața Alexandru Mocioni și Podul Traian, cât și căile de acces pe străzile Gh. Doja, Miron Costin, Timotei Cipariu, Zugrav Nedelcu, Ady Endre, Emanoil Gojdu, bd. Regele Carol I, I.H. Rădulescu, Treboniu Laurian și Splaiul Tudor Vladimirescu. 

Recomandările noastre

Cele mai citite articole