În ultima perioadă, în cadrul patrulărilor zilnice din teren, s-a constatat, ca urmare a încălzirii vremii, o prezență mai mare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.
Polițiștii locali au în vedere permanent acest fenomen, acționând zilnic în tot orașul.
“Doar în ultima săptămână au fost depistați un număr 84 de cerșetori care 78 au fost predați Centrului Sf. Francisc, din cadrul Direcției de Asistență Socială Timișoara și 6 persoane cu minori care au fost predate Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Timiș. Din păcate, așa cum am mai prezentat și cu alte ocazii, singura măsura care poate fi luata de către polițiștii locali este sancționarea cu amenzi, pe care nu le plătesc, și predarea către centrele sociale menționate, care nu au însă pârghiile legale de a-i obliga sa rămână în cadrul acestor centre deși aici li se asigura hrana, îmbrăcăminte, toate condițiile unui trai decent. Poliția Locală Timișoara face apel din nou către cetățeni sa nu le ofere bani deoarece în acest fel ii menținem în stradă, unde prefera să facă mai mulți bani decât orice altă persoană care muncește legal, unii dintre ei fiind depistați la ei cu sute de lei făcuți în doar câteva ore de cerșit“, a transmis Poliția Locală Timișoara.
Polițiștii vor acționa în continuare pentru luarea măsurilor legale, dar fără sprijinul populației acest fenomen nu poate fi diminuat.