Vineri, 26 septembrie, de la ora 17:00, la Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara, a avut loc ceremonia anuală de decernare a diplomelor Cambridge, eveniment organizat de Asociația Cambridge Centre Timișoara.
Peste 150 de elevi din Timișoara și localitățile învecinate, care au susținut cu succes examenele Cambridge în sesiunea din 10 mai 2025, sunt premiați în cadrul festivității.
Un pas important în educație
Examenele Cambridge, recunoscute la nivel internațional, oferă multiple avantaje pentru elevi:
– echivalarea unor examene școlare,
– acces în clase cu profil intensiv de limba engleză,
– oportunități de studiu în străinătate,
– admiterea la facultăți și programe de master cu predare în limba engleză.
”Rezultatele copiilor din această sesiune sunt dovada muncii consecvente și a pasiunii pentru învățare. Suntem onorați să le fim alături în această călătorie educațională și să celebrăm împreună succesul lor”, au transmis reprezentanții Cambridge Centre România.
O tradiție în comunitatea educațională locală
Decernarea diplomelor Cambridge a devenit deja un eveniment de tradiție în Timișoara, reunind elevi, profesori și părinți într-o sărbătoare a performanței și a progresului educațional. Festivitatea reprezintă totodată o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare de elevi care aleg să își certifice nivelul de limba engleză prin aceste examene.
