Timișoara: performanță senzațională – jucătoarea de tenis de 19 ani Anca Todoni s-a calificat în turul al doilea la Wimbledon – o poate întâlni pe numărul doi mondial Coco Gauff

Turneul de tenis Wimbledon 2024 a început luni.

Pe tabloul principal feminin s-a regăsit în premieră și jucătoarea timișoreancă de 19 ani Anca Todoni, 142 mondial, care s-a calificat după ce a jucat trei meciuri de calificare.

Sportiva de 19 ani ar fi trebuit să joace cu italianca Elisabetta Cocciaretto (41 WTA), dar aceasta s-a retras după tragerea la sorți, acuzând un virus.

Ca atare, Anca Todoni a întâlnit-o pe jucătoarea din Serbia., Olga Danilovic (116 WTA), care a intrat pe tablou din postura de lucky-loser.

Cu un serviciu extrem de eficient și un joc solid, Anca Todoni a câștigat fără probleme meciul cu scorul de 7-5, 6-1 și s-a calificat în turul al doilea unde ar putea să o întâlnească pe câștigătoarea de la US Open 2023, americanca de 20 de ani, Coco Gauff, numărul doi mondial.

Alexia Anca Todoni este născută pe 10 octombrie 2004 la Timișoara.

Cea mai bună clasare a sa la simplu este locul 136 mondial, în iunie 2024.

Până în prezent, Todoni a jucat mai ales în turneele din cadrul Circuitului ITF, unde a câștigat cinci titluri la simplu și trei la dublu.

În ianuarie 2022, Todori a participat la Australian Open în competițiile de juniori feminin.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole