Timișoara: o muzeografă de la Centrul Georges Pompidou din Paris devine Doctor Honoris Causa a Universității de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara are plăcerea de a anunța un eveniment de o importanță remarcabilă pentru comunitatea academică și culturală: ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa doamnei Doina Lemny, prestigios cercetător și muzeograf la Centrul Georges Pompidou din Paris.

Evenimentul, la care avem deosebita plăcere de a vă invita să participați, va avea loc pe 23 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (str. Oituz, nr. 4).

Propunerea acordării acestui titlu onorific a fost înaintată de către prof. univ. dr. Camil Mihăescu și recunoaște contribuțiile excepționale ale doamnei Doina Lemny în cercetarea și promovarea operei lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Prin activitatea sa de peste trei decenii, Doina Lemny s-a remarcat la nivel internațional, aducând o contribuție semnificativă la promovarea patrimoniului cultural românesc și universal. Ceremonia va cuprinde cuvântul de deschidere, susținut de prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, urmat de Laudatio dedicat doamnei Doina Lemny, prezentând realizările sale în domeniul cercetării artei moderne, dar și de discursul doamnei Doina Lemny și, în final, de momentul decernării oficiale a titlului de Doctor Honoris Causa“, se arată într-un comunicat de presă al UVT.

Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a celebra excelența academică și culturală, onorând o personalitate de excepție a cercetării și culturii internaționale. Prin activitatea sa, Doina Lemny a adus o contribuție esențială la cunoașterea și promovarea operei lui Constantin Brâncuși, devenind o figură proeminentă în mediul artistic și muzeal internațional.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole