Timișoara: o fată de 17 ani s-a electrocutat într-un imobil de pe strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu  

La data 02 august a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost  sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat, într-un imobil, situat pe strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o minoră, în vârstă de 17 ani. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Ulterior, o altă tânără, în vârstă de 17 ani, s-a prezentat împreună cu părinții săi la spital pentru investigații, întrucât acuza dureri la nivelul corpului, în urma încercării de a-i acorda fetei primul ajutor“, a transmis Poliția Timiș.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto: arhiva

Recomandările noastre

Cele mai citite articole