Timișoara Jazz Festival 2024 a fost anulat – organizatorul Marius Giura susține că CJ Timiș i-a retras finanțarea – Alin Nica susține că la termenul legal nu s-a prezentat nimeni să semneze contractul, deși festivalul urma să primească 250.000 de lei

Timișoara Jazz Festival 2024 a fost anulat.

Anunțul a fost făcut de organizatorul Marius Giura, care este și fondatorul Festivalului de la Gărâna.

Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc în perioada 30 octombrie-3 noiembrie, însă Consiliul Județean Timiș a retras finanțarea deși în faza inițială proiectul a fost aprobat, susține organizatorul.

Povestea e următoarea: proiectul a fost aprobat de CJT și urma să fie finanțat. Săptămâna trecută am aflat că finanțarea a fost anulata. Fără acești bani festivalul nu se poate organiza. Sunt avioane, promovare, sonorizare, închirieri și nu în ultimul rând onorariile. Centrul de proiecte au fost deschiși să încerce un sprijin, dar lipsea o altă instituție finanțatoare (cerință ce trebuie respectată la ambele instituții). Am decis sa anulez festivalul, nefiind adeptul unor rezolvări de genul ,,las” ca merge și așa, invit un taraf, niște artiști din țări vecine și iese. Istoria festivalului apasă prea tare, ca acum să mă prezint cu un surogat“, a precizat Marius Giura, prin intermediul paginii de Facebook.

Organizatorul spune că se va concentra în continuare pe Gărâna Jazz care nu are nevoie de finanțare publică, dar a prezentat și lista de invitați care ar fi trebuit să urce pe scenă la Timișoara.

Distribuția ar fi fost următoarea: PER MATHISEN, CISNIENIE, FISH IN OIL, KASIA PIETRZKO, CARI TIBOR, MIHAI IORDACHE Q-UARTET, MARTA POPOVICI BAND, EDGAR KNECHT TRIO, STEFANO BATAGLIA TRIO, NEXT step, dar finanțarea aprobată a fost anulată. Nu știu dacă acest festival va merge mai departe, în ce mă privește, personal m-am săturat. Rămân în satul meu fruntaș.(Gărâna nu a avut nici o finanțare locală în acest an)“, a mai menționat Marius Giura.

Acuzele lui Marius Giura sunt infirmate însă de președintele CJ Timiș, Alin Nica, care a declarat la solicitarea Buletin de Timișoara, că organizatorul nu a semnat contractul de finanțare la data stabilită de lege și regulamentul de finanțare, deși avea aprobată finanțarea.

Marius Giura nu a venit să semneze contractul la CCAJT în termenul stabilit în Programul de finanțare Timișoara Next. Timișoara Jazz Festival a primit finanțare în cadrul Programului „Timișoara. Next” derulat de Centrul de Cultură și Artă Timiș cu fonduri alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii. În urma evaluării de către experții din comisia de evaluare, proiectul a obținut 88,33 puncte din 100 de puncte și finanțare de 250 mii lei, sumă maximă posibilă. Fundația Culturală Jazz Banat, solicitantul finanțării, avea obligația de a încheia contractul de finanțare, conform graficului, în perioada 26 august 2024 – 25 septembrie 2024, ora 16:30. Niciun reprezentant legal al Fundației nu s-a prezentat pentru semnarea contractului, astfel că finanțarea nu a mai putut fi acordată“, a precizat Alin Nica.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole