Marți, 4 iunie, în prezenta unui numeros public, a avut loc vernisajul expoziției de pictură ,,Urme pe panza vieții” a artistei Ana Cristina Marian din Cluj-Napoca.
Despre Ana Cristina, Marian Ovidiu Justinianu remarca: ,,Un loc aparte în universul artelor vizuale contemporane îi revine artistului plastic Ana Cristina Marian, atunci când punctul de referință devine elementul autentic, autenticitatea fiind firul călăuzitor în această căutare a Esenței, dominată de lumină și culoare, ambele, în viziunea artistei, atribute ale libertății interioare și de expresie”.
Născută în Cluj-Napoca la 15 septembrie 1973, absolventă a Academiei de Arte Vizuale Ion Andreescu cu specializarea pictură și doctor în arte vizuale, având și competențe în terapie prin artă, membru al filialei Cluj –Napoca a U.A.P. din România, Ana Cristina Marian ne spune de fiecare dată o poveste în care ne regăsim și suntem deopotrivă actanți imaginari și spectatori, propunând totodată un periplu estetic dominat de emoția pură a regăsirii de sine, o întâmpinare a esențialului din fiecare, o distilare a sentimentelor și a simțurilor . Călătoria metafizică prin artă – în care artistul este de data aceasta și calea și călătorul urmează de cele mai multe ori etapele anevoioase ale oricărei creații artistice; spatiile căutării traversează limite atemporale și, deși uneori povestea este una autohtonă, semnificațiile ei au elementele universalității. Fiecare lucrare trebuie privită ca și o poartă , o oglindă a sufletului, dar și ca pe o permanentă reîntoarcere la origini, la elementele perene și definitorii ale spiritualității românești. Orice abordare a unor teme ce țin de tradiție nu e făcută însă în mod tradiționalist, artistul recurge la o serie tehnici artistice de exprimare cât se poate de moderne și contemporane, care, pe lângă faptul că dau contur și profunzime, imprimă în mintea noastră și o notă de mister. Putem aminti în acest sens lucrări precum: Siluete șterse, Studioscript thoughts, Regenerare prin roșu, Pasărea ( Fluier de apă), O lume uitată.
Alteori, liniile, elementele geometrice creează adevărate câmpuri semantice, sensuri ce converg și contribuie la o stare de sacralitate (de exemplu cele din ciclul Lada de zestre, Perspevtive, Poarta albastră). Culoarea, lumina sunt la Ana Cristina Marian modalități prin care își învăluie privitorul, îi captează atenția și îi transmite emoția estetică. La Ana Cristina Marian până și tenebrele sunt luminate și luminoase, artistul iubește arta și pe cei cărora li se adresează ea și din acest punct de vedere, artistul este unul al armoniei, un artist al luminii, un artist solar care încearcă prin arta sa să stabilească relații esențiale cu lumea, cu materia cu obiectele într-un joc subtil de lumini și umbre. Arta este revelatoare, gândurile se cer descoperite după o anumită perioadă de apropiere cu obiectul estetic, de contemplare si înțelegere a stărilor emoționale. Revelația creatorului prin creația sa presupune deopotrivă autocunoaștere, cunoaștere de sine la un nivel profund neapărat, iar lucrările Anei Marian transmit și acest mesaj. Ușile, porțile sau chiar obiectele închise, ferecate se cer deschise. Ele sunt unelte ale trecerii din și înspre Altceva. Transcendentalitatea , lumea de dincolo, sacrul toate au legătură cu aceste porți-ferestre de trecere, ce îmbină în mod dual planurile real-ireal, sacrul cu profanul, elementul narativ imediat cu cel fantastic.
În devenirea sa, artistul caută prin simțuri să cunoască și să înțeleagă lumea. Căutarea se permanentizează și devine o obsesivă necesitate care pragmatizează la început și se manifestă practic și vizual, se plasticizează. Altfel spus, până la a deveni un obiect de artă , ideea trebuie să prindă un anume contur în imaginație. Artistul experimentează, trăiește direct viața. Simbolul și narațiunea se întrepătrund doar atunci când artistul consideră că s-au creat premisele necesare pentru realizarea acestei simbioze. Raționalul și intuiția artistică în sens filosofic concură la realizarea artei în expresia ei finală – lucarea de artă. Nu este chiar un happening arta Anei Marian. Se folosește de materie , de materiale pentru a ne vorbi de subtilitatea lor, de imaterialitatea lor. Subiectivismul asumat – ca formă de autoreflecție, devine palpabil și în recenta sa expoziție Urme pe pânza vieții ( Galeria Brăteanu, Timișoara), autorul mărturisindu-ne un crez artistic într-un mod extrem de personal, inedit chiar.
Autoarea explorează spațiul tradițional ,autohton într-un mod original și integrator. Imaginea locului originar din care omul își extrage seva propriei existențe devine cadrul explorator pentru artist , care însă nu uită să schimbe perspectiva și să o adapteze la nevoile spirituale ale omului de azi. Estomparea unor elemente geometrice care ne duc cu gândul la teme și motive tradițional-arhaice dă o perspectivă mitică și simbolică lucrărilor în care predomină nota de mister. E necesară contemplarea activă din partea privitorului pentru a descifra introspectiv mesajul operei de artă. Pornind de la ideea și tema ireversibilității timpului, care alături de tema creației și de tema trecerii în și din lumea de dincolo, a transcendenței sunt teme fundamentale la Ana Cristina Marian, lucrările revitalizează spațiul sacru, tradițional romînesc, in care valorile morale și estetice se întrepătrund și primesc sensuri acualizate prin formă , nu și conținut. Nota mistică și de mister e copleșitoare, iar mesajul artistic transmis e plurivalent și recuperează o moștenire spirituală chiar și prin simpla actualizare inovatoare.
Un artist complex , care acceptă influențele predecesorilor într-un mod asumat și creativ, cu o înțelegere profundă a dimensiunii spirituale a omului, Ana Cristina Marian , prin arta sa, regenerează și resetează valori, idei, sentimente și mai cu seamă emoția autentică.”
După cuvântul de deschidere, artista Alina Jais a susținut un recital vocal.
Galeria Brăteanu este situată în Timişoara pe Str. Lucian Blaga Nr. 8.
