Timișoara: elevii sunt invitați să se înscrie în programul Exploratori de Viitor – dezvoltă competențe de leadership și angajabilitate

Fundația Leaders și Holcim antrenează 210 elevi de liceu din 7 orașe prin programul Exploratori de Viitor

Elevii de liceu din Timișoara, sunt invitați să se înscrie în programul Exploratori de Viitor, care dezvoltă competențe de leadership și angajabilitate și care se derulează în perioada noiembrie 2024 – martie 2025.  

Fundația Leaders, în colaborare cu Holcim și Somaco, va implementa, anul acesta, ediții ale programului Exploratori de Viitor, desfășurate în două formate diferite.

Conceput pe două module distincte de training, programul Exploratori de Viitor se adresează elevilor de liceu, cărora le oferă oportunitatea de a-și asuma o provocare de dezvoltare în comunitatea lor.

Modulul de leadership se adresează tuturor elevilor de liceu, oferindu-le abilități esențiale pentru a deveni lideri în propriile lor comunități.

30 de adolescenți sunt invitați să parcurgă o călătorie de autocunoaștere și dezvoltare personală, centrată pe leadership.

Programul intensiv cuprinde 9 sesiuni fizice și online și se va desfășura la Câmpulung, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025. Termenul limită de înscriere este 25 octombrie 2024.

Modulul de angajabilitate se adresează cu precădere elevilor din liceele tehnice, pregătindu-i pentru integrarea pe piața muncii prin dezvoltarea competențelor necesare de angajabilitate și orientare în carieră. Sesiunile sunt 100% fizice și se desfășoară pe parcursul a două zile consecutive, combinând ateliere practice și discuții despre carieră cu vizite pe teren. Ziua a treia este rezervată vizitelor în fabricile Holcim și Somaco din fiecare comunitate menționată“, se arată într-un comunicat de presă.

Modulul de angajabilitate are programate ediții care se vor derula astfel:

– Timișoara: 27 – 29 noiembrie 2024, termen înscriere 7 noiembrie 2024;

Beneficiari sunt 30 de elevi de liceu tehnic din fiecare comunitate.

Pe 15 octombrie 2024 va avea loc lansarea online a Modulului de Angajabilitate, unde vor fi invitate toate liceele din comunitățile vizate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole