Timișoara: dirijorul timișorean Cristian Măcelaru va dirija Orchestre National de France în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Dirijorul născut la Timișoara în 1980, Cristian Macelaru, director artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”, va dirija Orchestre National de France în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice ce vor avea loc în acest an la Paris.

Niciodată nu am crezut în viaţă că voi avea această oportunitate. E un lucru foarte frumos pentru că este un eveniment în care cu toţii uităm parcă de lucrurile care ne separă şi ne aducem aminte de frumuseţea lucrurilor care ne ajută să venim împreună”, a spus Cristian Măcelaru la TVR Info.

Cristian Măcelaru a captat atenţia internaţională pentru prima dată în 2012, când a apărut la pupitrul Orchestrei Simfonice din Chicago, în locul lui Pierre Boulez. În acelaşi an, a primit „Solti Emerging Conductor Award” pentru tineri dirijori, o distincţie prestigioasă acordată o singură dată în istoria fundaţiei, urmată în 2014 de premiul „Solti Conducting Award”. De atunci, a dirijat cu regularitate concertele unora dintre cele mai bune orchestre americane, printre care Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Filarmonicii din New York, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cleveland, Orchestra Simfonică din St. Louis şi Orchestra Simfonică Naţională.

Cunoscutul dirijor român şi-a făcut debutul la Carnegie Hall în februarie 2015, în cadrul unui program cu Orchestra Simfonică Naţională a Danemarcei şi Anne-Sophie Mutter.

Dirijor pasionat de operă, în iunie 2015 a condus Opera din Cincinnati în interpretări foarte apreciate ale operei „Il Trovatore”. În 2010, şi-a făcut debutul în operă cu Grand Opera din Houston în „Madama Butterfly” şi a dirijat premiera americană a operei „Turning Point” de Colin Matthews cu Orchestra Centrului pentru Muzică Tanglewood, în cadrul Festivalului de muzică contemporană Tanglewood. În 2019, s-a întors la Grand Opera din Houston pentru o producţie a lui Kasper Holten a operei „Don Giovanni”.

În Europa, Măcelaru a fost foarte solicitat ca dirijor invitat alături de numeroase orchestre şi festivaluri de renume, printre care Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Capelei de Stat din Dresda, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra Simfonică a Oraşului Birmingham, Orchestra Filarmonică din Rotterdam, Orchestra Filarmonică de Radio a Franţei, Orchestra din Hallé, Orchestra de Cameră Scoţiană şi Orchestra Simfonică Naţională Daneză.

PROGRAM. Timișoara 2023 – concert inedit pe tramvaiul platformă, expoziție de fotografie, misiunea AI a MV-SCI-Art centre, cabina telesonică la Schela din centru, atelier la Observatorul Seismologic

Fiecare zi de vară aduce noi expoziții, festivaluri, vizite la muzeu, ateliere și alte aventuri artistice. Pentru săptămâna 𝟏𝟗-𝟐𝟓 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭, poți să alegi evenimentele din 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥, potrivite ție și…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole