Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat deja primele 100 de contracte de finanțare din noul Programul Regional Vest 2021-2027.
Valoarea investițiilor finanțate până acum pentru regiune este de 400 de milioane de euro, din care aproape 300 de milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile.
“Proiectele contractate vor aduce pentru cetățenii regiunii noastre sisteme de transport public moderne, eficiente și ecologice, piste de biciclete, drumuri județene modernizate. De asemenea, sunt finanțări menite să finalizeze investițiile începute pentru grădinițele, școlile, liceele și universitățile din regiune, pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu și regenerare urbană“, se arată într-un comunicat de presă.
Microîntreprinderile din regiune sunt printre beneficiarii fondurilor contractate, pentru achiziția de echipamente noi și performante, tehnologii avansate sau investiții în spații de producție, în scopul creșterii competitivității.
În prezent pot fi depuse proiecte pe următoarele componente în cadrul Programului Regional Vest: Universități – până în data de 3 august 2024, Drumuri județene – până în 1 septembrie 2024, Eficiență energetică în clădiri publice – 18 septembrie 2024, Infrastructură verde – 18 septembrie 2024, Mobilitate urbană sustenabilă – până în 7 noiembrie 2024, Revitalizare și regenerare urbană – până în 13 noiembrie 2024, Eficiență energetică în clădiri rezidențiale – până în 26 ianuarie 2025.
Pentru componenta de Sprijin pentru IMM-uri, cererile de finanțare vor putea fi depuse cu începere de la 1 august, până în data de 31 august 2024.
“Trei ghiduri de finanțare se află în această perioadă în consultare publică, pentru Digitalizarea IMM-urilor, Întreprinderi nou-înființate – județul Caraș-Severin și New European Bauhaus. Așteptăm observații și propuneri de îmbunătățire pe marginea ghidurilor pe adresa de e-mail consultare@adrvest.ro. Lista proiectelor finanțate poate fi consultată pe site-ul Programului Regional Vest – https://www.vest.ro/, unde sunt disponibile, de asemenea, informații despre finanțările active și ghidurile de finanțare în consultare publică, calendarul viitoarelor apeluri de proiecte și alte informații utile în sprijinul beneficiarilor și potențialilor beneficiari ai PR Vest“, mai arată sursa citată.
Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare totală de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.