Timișoara: Avocatul Poporului anunță reluarea audiențelor în teritoriu – cetățenii din Arad și Reșița pot să-și expună problemele pe 1 iulie și 8 iulie

Biroul Teritorial Timișoara al Instituției Avocatului Poporului, anunță reluarea audiențelor în teritoriu, în luna iulie 2024, după cum urmează:

– Arad, în data de 1 iulie 2024 între orele 10,00 – 14,00, la sediul Direcției Venituri a Municipiului Arad, din str. Mucius Scaevola, nr. 9-11;

– Reșița, în data de 8 iulie 2024 între orele 10,00 – 14,00, la sediul Poliției locale a Municipiului Reşiţa, din B-dul Al. I. Cuza, nr. 39.

Audienţele se vor susţine în continuare şi la sediul Biroului Teritorial Timişoara al Avocatului Poporului din Timişoara, Bd. Republicii, nr. 12, zilnic între orele 9,00 – 16,00. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate pot suna la nr. de telefon 0256/220321 sau scrie pe adresa de e-mail avptimis@avp.ro. Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, Avocatul Poporului examinează petițiile în care sunt sesizate încălcări ale drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative, de către autorităţi ale administraţiei publice şi regii autonome“, se arată într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole